Fără categorie

Episcopii Catolici Orientali din Europa în audiență la Sfântul Părinte

Papa Francisc i-a primit astăzi în audiență pe episcopii catolici orientali din Europa care au participat în perioada 11-14 septembrie 2019, la Roma, la întâlnirea anuală patronată de Consiliul Conferințelor Episcopale Europene (CCEE), având ca temă: Misiunea Ecumenică a Bisericilor Catolice Orientale din Europa în contextul actual.

Încă de la începutul discursului său, potrivit site-ului vaticannews.va, pontiful a vorbit pe larg de un eveniment din timpul vizitei sale în România (31 mai – 2 iunie 2019): «Cu câteva luni în urmă, în timpul călătoriei mele apostolice în România, am prezidat beatificarea a șapte episcopi martiri ai Bisericii greco-catolice române. A fost o ocazie de a arăta cât de mult vă sunt recunoscători întreaga Biserică catolică și Succesorul lui Petru pentru mărturia de fidelitate față de comuniunea cu Episcopul Romei, mărturie oferită de mai multe ori în decursul istoriei, uneori până la vărsarea sângelui. Această fidelitate este o gemă prețioasă a patrimoniului vostru de credință, un semn distinctiv de neșters, după cum ne amintește unul dintre martirii români [Fericitul Iuliu Hossu – n.r.] care, în fața celui care îi cerea să se lepede de comuniune catolică, spunea: ”Credința mea este viața mea”. Comuniunea catolică face parte din identitatea voastră particulară, dar nu o știrbește cu nimic, dimpotrivă, contribuie la realizarea ei deplină, ferind-o, de exemplu, de tentația de a se închide în sine și de a cădea în particularismele naționale sau etnice excluzătoare. Acesta este un pericol din timpul acesta, al civilizației noastre: particularismele care devin populisme și vor să comande și să uniformizeze totul».

Audiența la Suveranul Pontif le oferă Episcopilor posibilitatea de a-și întări conștiința de succesori ai Apostolilor și de a simți comuniunea ierarhică cu succesorul lui Petru. Întâlnirea cu Sfântul Părinte tinde să consolideze legăturile unității în aceeași credință, speranță și caritate. Ea constituie un moment particular de comuniune, nu doar ca o informare reciprocă, ci mai ales ca o consolidare a colegialității.

Din România, au fost prezenți: PS Virgil Bercea, Episcopul Eparhiei de Oradea, PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla, PS Vasile Bizău, Episcopul Eparhiei de Maramureș și PS Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, care a transmis Sfântului Părinte salutul Preafericirii Sale Cardinal Lucian.

ACC

(Sursa foto: Diacon Marius Cîmpean)

Știre preluată de pe: e-communio.ro

Articolul Episcopii Catolici Orientali din Europa în audiență la Sfântul Părinte apare prima dată în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Source: Biserica Romana Unita