Relicvele Fericiților Episcopi Martiri la Oradea

Duminică, 8 septembrie 2019, catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea va primi moaștele Fericiților Episcopi martiri beatificați de Papa Francisc pe 2 iunie a.c. la Blaj, în cadrul unei celebrări arhierești. Programul va începe cu o procesiune a moaștelor, de la ora 9.45, urmând ca de la ora 10.00 să fie celebrată Sfânta Liturghie arhierească de PSS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, cu participarea mons. Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România și a PSS László Bocskei, episcop romano-catolic de Oradea, împreună cu un sobor de preoți ai Eparhiei de Oradea, dintre care 20 împlinesc 25 de ani de la hirotonirea întru preoție.

La final, după rugăciunea către Fericiții Episcopi martiri, credincioșii sunt invitați să  venereze și să ceară cu încredere mijlocirea tuturor Episcopilor martiri. Moaștele vor fi așezate într-un relicvariu, care va rămâne în Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea spre venerare, urmând ca apoi să ajungă, pe rând, în parohiile Eparhiei de Oradea printr-un pelerinaj dedicat lor.

Este vorba despre relicve de gradul I sau bucăți simbolice din osemintele Fericiților Episcopi martiri Iuliu Hossu, Vasile Aftenie și Ioan Bălan. Aceștia au fost singurii dintre cei șapte episcopi greco-catolici beatificați de Papa Francisc, pe 2 iunie a.c. la Blaj, cărora le-a fost cunoscut cu precizie locul în care au fost înmormântați – cimitirul Bellu catolic din București – și au putut fi obținute rămășițele trupești. De asemenea, va exista o relicvă de gradul II din tunica Fericitului Episcop Valeriu-Traian Frențiu, episcop de Oradea, Evanghelia și potirul Preasfinției Sale, cu care a celebrat și Sfântul Părinte la Blaj.

Originea venerării sfinților în tradiția creștină este foarte veche. Încă din primele secole, creștinii au asociat memoria lui Cristos cu cea a martirilor săi (din gr. martyr, aceeași etimologie ca «martor»), cei care și-au mărturisit propria credință în El cu prețul vieții lor. În acest comportament, nu a existat nicio conotație idolatră și nici nu ar putea fi recunoscute abateri spre superstiție. Venerația s-a născut spontan, pe baza pietății (pietas) față de sfinți, care a caracterizat istoria umanității încă de la început, ca reacție la persecuțiile împotriva adepților Mântuitorului.

În fața rămășițelor trupești ale martirilor de fapt creștinii au căutat prin venerare și rugăciuni puterea de a urma exemplul și curajul lor de consecvență în credință. În centrul credinței creștine se află Isus Cristos, cel pentru care sfinții și martirii și-au dăruit întreaga viață.

Sfinților, moaștelor și icoanelor lor le este atribuit în tradiția bizantină un cult de venerare (cult de dulie sau  de cinstire),  Sfintei Fecioare Maria preacinstire (cult de hiperdulie sau supravenerare), iar lui Isus Cristos i se cuvine adorație (cult de latrie), adică supunere necondiționată față de Dumnezeu, Unul în trei Persoane.

„Cinstim pe sfinții Tăi, care sunt chipul și asemănarea Ta; iar pe ei cinstindu-i, pe Tine Te cinstim și Te mărim, ca pe chipul cel dintâi”!